Domenii de expertiză
Proprietate intelectuală
- Asistenţă juridică în vederea înregistrării mărcilor, modelelor industriale și brevetelor de invenție la nivel național și european
- Reprezentarea titularilor și solicitanților în fața Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM)
- Asistență și consultanță juridică în procedurile desfășurate în fața European Union Intellectual Property Office (EUIPO) și World Intellectual Property Organization (WIPO)
- Consultanţă juridică în vederea protejării drepturilor de autor şi a drepturilor de proprietate industrială
- Asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti în cadrul unor acţiuni pentru protecţia drepturilor la marcă, la brevet, de autor şi a altor drepturi de proprietate intelectuală
- Desfășurarea de studii de piață și monitorizări pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor
Drept civil
- Asistență și consultanță juridică în probleme de drept contractual, răspundere civilă, apărarea dreptului de proprietate, succesiuni, etc.
- Asistență și consultanță juridică în probleme tipice de dreptul familiei
- Reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată și a altor entități competente
- Redactare și revizuire a înscrisurilor vizand persoane fizice și juridice
Drept societar și insolvență
- Asistență în proceduri de înmatriculare, înregistrare de mențiuni, dizolvări, lichidări pentru o gamă largă de persoane juridice
- Redactarea de înscrisuri necesare în desfășurarea activității unei persoane juridice
- Acordarea de asistenţă și reprezentare juridică în probleme curente ale societăţii
- Asistență și reprezentare juridică în procedura insolvenței
Dreptul muncii
- Redactarea şi revizuirea contractelor de muncă și a actelor anexe
- Asistență juridică pentru incidente survenite în executarea contractelor de muncă
- Asistenţă juridică şi reprezentare în cazul atragerii răspunderii disciplinare a angajatului
- Asistenţă juridică şi reprezentare în cazul angajării răspunderii angajatorului
Contencios administrativ
- Asistență juridică și reprezentare în fața instanței de contencios administrativ și fiscal în contestarea unei game variate de acte administrative, contravenționale și fiscale
- Asistență juridică și reprezentare în raport cu autoritățile locale și centrale de orice natură
- Redactarea și susținerea acțiunilor în contencios administrativ
Drept penal
- Asistență juridică și reprezentare pentru părțile civile, responsabile civilmente și pentru persoanele vătămate
- Redactare și revizuire de înscrisuri în îndeplinirea actelor de procedură și procesuale
Drept European
- Redactarea de opinii legale privind conformitatea cu dreptul european într-o gamă largă de situații juridice
- Consultanță juridică în ceea ce privește oportunitatea inițierii unei proceduri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
- Redactarea de plangeri și alte documente necesare în desfășurarea procedurii în fața CEDO
- Asistență și reprezentare juridică în procedurile ulterioare obținerii unei hotărari favorabile
Protecția datelor cu caracter personal (GDPR)
- Consultanță juridică în ce privește conformitatea cu Regulamentul General de Protecția Datelor
- Asistență juridică în fața autorităților competente în materia protecției datelor cu caracter personal
- Asistență în vederea redactării înscrisurilor necesare pentru asigurarea protecției datelor cu caracter personal
Responsabil cu protecția datelor (DPO)
- Asigură informarea entităților și angajaților acestora cu privire la necesitatea respectării legislației privind protecția datelor cu caracter personal
- Asigură instruirea conformă cu legislația a personalului implicat în activități legate de protecția datelor cu caracter personal
- Monitorizează respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal în cadrul entității
- Oferă consiliere în ceea ce privește evaluarea impactului privind protecția datelor și monitorizează performanța acestuia în conformitate legislația privind protecția datelor cu caracter personal
- Efectuează audituri interne
- Asigură cooperarea entității cu Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
- Asigură contactul cu persoanele ale căror date personale sunt prelucrate de entitate
Afilieri